Ce este Formarea profesională?

  Formarea profesională este procedura prin care se asigură creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale, prin iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea realizării mobilităţii şi (re)integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

 Cum se desfăşoară cursurile?

  În funcţie de nivelul cursurilor, acestea durează 360 ore (nivelul I), 720 ore (nivelul 2) şi 1080 ore (nivelul 3), iar ca interval temporal, între 2,5 şi 8 luni. Structura acestor cursuri este de o treime din ore pregătire teoretică şi restul de ore instruire practică.

  Pregătirea teoretică se desfăşoară în săli de cursuri dotate cu mijloace moderne de predare, fiind susţinută de lectori cu experienţă în domeniu. Instruirea practică se desfăşoară în atelierele proprii ale societăţii şi în unităţi reprezentative din domeniul respectiv. Dotarea atelierelor societăţii este de cel mai înalt nivel.

 Examenul final

  La finalizarea acestor cursuri se va susţine un examen de absolvire, în faţa unei comisii formate din reprezentanţi ai furnizorului şi din specialişti din afara furnizorului de formare.

  Cursanţii care nu se prezintă la examenul de absolvire sau cei care nu îl promoveazã, primesc o adeverinţă de participare la programul de formare profesională, în baza căreia se pot înscrie, pentru susţinerea unui alt examen de absolvire, în aceleaşi condiţii. În cazul în care furnizorul de formare profesională nu mai organizează un nou examen de absolvire, participanţii pot solicita comisiei de autorizare judeţene susţinerea examenului de absolvire la un alt furnizor de formare profesională, pe baza adeverinţei de participare la programul de formare profesională.

Ce tipuri de certificate se pot obţine?

  În funcţie de tipul programului şi de formele de realizare a formării profesionale, furnizorul de formare profesională autorizat poate elibera următoarele tipuri de certificate:

  1. Certificat de Calificare profesională, pentru cursuri de calificare sau recalificare şi pentru programe de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă organizate pentru calificările cuprinse în Nomenclatorul calificărilor pentru care se pot organiza programe de formare profesională finalizate cu cerificate de calificare;
  1. Certificat de Absolvire, pentru cursuri şi stagii de iniţiere, cursuri şi stagii de perfecţionare sau de specializare, precum şi pentru programe de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă organizate pentru ocupaţiile cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România la grupele majore 3, 4, 5, 6, 7 şi 8.

  Certificatele de calificare profesională şi de absolvire poartă antetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi se eliberează însoţite de o anexă în care se precizează competenţele profesionale dobândite, sub semnătură, titularului, pe baza actului de identitate, de către furnizorul de formare profesională, după cel mult 30 de zile de la promovarea examenului de absolvire. În cazul unor situaţii excepţionale, certificatul se eliberează unei persoane împuternicite, pe bază de procură autentificată de notariat/consulat.

Recunoaşterea certificatelor de calificare sau absolvire

  OG.129/2000 este documentul fundamental care reglementează formarea profesională în România. Această ordonanţă a fost completată prin O.G. 76/2004. Modalitatea de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este stipulată în Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, aprobate prin Ordinul nr. 522/2003. Normele metodologice mai sus menţionate au fost completate şi modificate prin Hotărârea nr. 1829/2004, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.

  De asemenea, organizarea activităţii de certificare a formării profesionale este reglementată prin Metodologia certificării formării profesionale a adulţilor, aprobată prin ordinul comun al MMSSF (Ordin nr. 201/2003) si MECT (Ordin nr. 5253/2003).

  Informaţiile despre recunoaşterea acestor certificate se regăsesc în cadrul Capitolului I – Dispoziţii generale, din Metodologia certificării formării profesionale a adulţilor.