Cod COR: 333309

Descrierea ocupaţiei: 

Dinamica pieţei muncii impune o acomodare periodică a nomenclatoarelor calificărilor profesionale cu noile calificări impuse de mediul economic şi social. Efectele aşteptate, atât directe, cât şi indirecte, pe termen mediu şi lung vizează în special creşterea calităţii serviciilor de formare, precum şi alinierea acestor servicii la standardele europene.

Obţinerea competenţelor necesare cursanţilor privind educarea şi instruirea prin activităţi specifice şi implicit dezvoltarea  abilităţilor cognitive, practice, de comunicare, psihomotorii şi estetice, astfel încât să devină indivizi adaptabili, flexibili, orientaţi profesional în vederea accederii spre un alt nivel de specializare şi a inserţiei lor pe piaţa muncii, se realizează nemijlocit şi cu ajutorul instructorilor/ preparatorilor formare, prin activităţi de formare desfăşurate în locaţii special amenajate şi prevăzute cu logistica necesară.

Calificarea "Instructor/ preparator formare" este solicitată pe piaţa muncii, fiind necesară în diverse domenii pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor de formare/producţie/service.

Reglementările legislative în vigoare specifice domeniilor mai sus menţionate statuează şi determină existenţa acestei calificări.

Persoana care doreşte să devină "Instructor/preparator formare" trebuie să fie absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat, sau absolvent cu examen de diplomă a unei şcoli postliceale în domeniu, după efectuarea unui stagiu de cel puţin 5 ani în producţie.

Instructorul/preparator formare poate participa la programe de specializare în domeniul ocupaţiei pentru care derulează activităţi de formare, iar în urma absolvirii unei instituţii de învăţământ superior de profil poate obţine calificarea universitară corespunzătoare.

Unităţile de competenţă: 

  • Comunicare în limba oficială
  • Comunicare în limbi străine
  • Competenţe de bază în matematică, ştiinţă şi tehnologie
  • Competenţe informatice
  • Competenţa de a învăţa 
  • Competenţe sociale şi civice
  • Competenţe antreprenoriale
  • Competenţa de exprimare culturală
  • Aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă
  • Aplicarea normelor de protecţie a mediului
  • Aplicarea procedurilor de calitate specifice domeniului de formare
  • Asigurarea managementului procesului de instruire
  • Evaluarea activităţilor de formare
  • Asigurarea funcţionalităţii utilajelor şi echipamentelor specifice din atelierele/ laboratoarele de lucru
  • Dezvoltarea instituţională a organizaţiei şi dezvoltarea de parteneriate organizaţie-comunitate
  • Asigurarea managementului carierei şi al dezvoltării personale

-Metode de evaluare:

Autoevaluarea - aprecierea personală a candidatului, a capacităţii profesionale proprii în raport cu cerinţele standardului

Testul scris – cuprinde un ansamblu de itemi variaţi ca mod de formulare: întrebări, exerciţii, probleme, care vizează un volum mai mare de cunoştinţe şi capacităţi pentru a afla ce informaţii deţine şi ce ştie să facă un candidat, în care se solicită diferite procese psihice: memorie, gândire, imaginaţie.

Întrebările orale – sunt considerate “o formă de conversare” prin care se urmăreşte volumul şi calitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor candidaţilor şi capacitatea de a opera cu ele.

Observarea directă – evaluează capacitatea candidaţilor de a aplica în practică cunoştinţele şi gradul de stăpânire al abilităţilor formate.

Proiectul – este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale cadidaţilor.

Portofoliul – este un instrument de evaluare complex ce include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, urmărind progresul global efectuat de candidat.

Raportul din partea altor persoane – este o metodă suplimentară de apreciere a competenţelor profesionale, fiind oferit de către colegi, şefi, colaboratori.

 

Acte necesare:

- act de identitate (buletin, carte de identitate)
- certificat de naştere

Standardul ocupaţional: SO Maistru-instructor